Tu al meu,

care mă iubeşte

şi

mă iartă

de-atâtea ori,

de-atâta vreme,

îţi mulţumesc.

şi mă trezesc dimineaţa
 dorindu-mi
să-ţi aflu trupul cald lipit de-al meu
şi întinzându-mi mâna

 să o cuprind pe-a ta,
să-mi lipesc buzele de umărul tău drept
şi să mă simt ca şi cum toţi fluturii din stomac
ar evada şi mi-ar dansa pe şira spinării
ghidaţi de fiecare atingere a
mâinilor tandre/
şi  m-aş face ghem în jurul inimii tale
căci mi-e cu neputinţă să-mi imaginez o viaţă/
o altă dimineaţă făra tine.



                                             
                                         

rămaseră imbrăţişaţi
 în lumina radiantă a lunii,
neputând
nici el
şi
nici ea
să se desprindă
din colţul acela de rai
în care au ajuns
pe nesimţite,
împreună.

uneori mi-e cu neputinţă să cred

că sub perna mea ai ascuns un bilet

pe care ai scris tu 

ceva

ce nu mi-ai spus niciodată.

şi când n-o să ai ce să-mi spui,  

voi avea mesajele tale târzii

imprimate frumos pe foi colorate

şi recitindu-le iar şi iar

am să adorm fericită.

te tot caut de-o vreme
 căci
mi-e imposibil fără tine.

                                                            pe el
                                                           îl iubeşte
                                          aşa cum ţărmul iubeşte marea,
                                  cu dorinţa de al avea  mereu aproape
                                   pentru ai arăta cât de mult îl apreciază
                                                   pentru ceea ce este
                                                             ceea ce face
                                pentru că este cea mai frumoasă jumătate a ei.

                                                                                                       

mâinile lor 

ce se atingeau tandru

în lumină acelei după-amiezi

erau singurele lucruri colorate

din acea încăpere rece,

în care 

s-au simţit

şi el

şi ea

apropiaţi.