Drumul iubirii

Recunosc, m-am schimbat şi voi continua să mă schimb. Cred că e ceva firesc până la urmă: cresc, mă maturizez cu fiecare experienţă, învăţ din propriile greşeli, mă descopăr, iubesc şi sunt iubită, visez, am dorinţe, toate acestea pentru că sper şi aspir la ceva mai bun.
Am încercat să-mi explic de ce nu mă pot desprinde din îmbrăţişarea celui care mi-a fost cel mai aproape în ultimii ani, de ce îl iubesc atât de mult şi oare ce-l face întratât de diferit încât să îl păstrez atât de-adânc în suflet. Apoi mi-am amintit cum a început totul. Cu prima rugăciune, cu prima zi de post, cu alinarea regăsirii celei mai frumoase jumătăţi. Pe-atunci încă citeam poveşti cu feţi frumoşi şi zâne bune, n-aş fi crezut că drumul ce-am ales avea să fie pe cât de lung şi greu pe-atât de plin de daruri. Uitasem ce-mi spunea bunica odinioară, că oamenii cu adevărat preţioşi trebuie ţinuţi aproape, cu iubire, că nu vor fi doar flori pe cale ci şi multe lacrimi amare, că nu primim mai mult decât sufletul nostru poate duce şi că doar depăşindu-ne temerile, vom descoperii fericirea împlinirii depline.
De când mi-am întâlnit jumătatea, zilele n-au mai semănat între ele, bucuriile au fost mai intense iar suferinţele mai pline de-adevăr, împreună împărţindu-le. Despre puterea dăruirii aveam să aflăm amândoi, că în cele mai grele momente de rătăcire ne putem ridica reciproc, alinându-ne, alintându-ne. Drumul acesta are să fie lung... iubirea n-are să se sfârşească niciodată.

" Se înşală cine crede că o pivelişte e aceeaşi văzută în aceleaşi condiţiuni; că răsăriturile, amiezile şi amurgurile se repetă; că clipele trec monoton. Cine e atent vede şi aude pururi altceva; fiecare fracţiune a vieţii îşi schimbă perspectivele necontenit- şi în sine şi în raport cu noi. Noi însine suntem alţii întruna."
                                                  Ani de ucenicie - Mihail Sadoveanu

Copilă!

Mihai Eminescu

---

Diana 

Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.

De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

Dorul- Lucian Blaga

 "Setos îţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
 cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
 in suflet o minune.
 Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
 Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
 Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
 pribeag pe-un alt pământ.

 Femeie,
 ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
 Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
 să te ascult şi clipele să-mi pară nişte                                                        muguri plini, din care înfloresc aievea - veşnicii."

Cântec în doi- Lucian Blaga

                      

                            "Doi suntem, când cu umbra lor
                               ne împresoară-n lume norii.
                             Ce gânduri are soarele cu noi -
                                nu ştim, dar suntem doi."

Adorabil!

                                     
                        Magic- fermecător, feeric, miraculos, încântător;

Ar fi vrut să o ţină minte aşa, 

cu parul ondulat în graba vântului ce-l răvăşise, 

cu raze calde, albe, unde, 

alunecându-i de pe umeri,

 pâna dincolo peste ziduri, 

în parc,

 în palme, 

desenându-i vise.

Eram mică în rochie lungă când mi-ai spus,

"hai cu mine".

te-am sărutat pe colţul gurii.

 "ai râs".

eram frumoşi aşa, cu zâmbetul pe buze.

"Nu există durere mai nimicitoare pentru sufletul unei femei decât aceea de a se fi dăruit întreagă, trup și suflet unui bărbat nedemn de iubirea ei." – Stefan Zweig

“Să ai încredere în celălalt…să te deschizi în totalitate şi să te abandonezi complet în braţele lui cu siguranţă şi dăruire…să vă lăsaţi apoi purtaţi de iubire în iubire cu iubire…împreună… Aceasta este imaginea perfecta a unei relaţii complete şi autentice.”

Miu!

”Spune-mi adevărul, nu mă minții! Să știi că nu există minciuni albe, după cum nu există boli bune. Dacă mă iubești, îmi vei spune mereu adevărul și numai adevărul. Adevărul ne va lega pentru totdeauna, minciuna ne va desparți încet, încet.”

Împreună

Împreună descopereau că fericirea era ascunsă în cele mai mici gesturi de tandreţe. Şi nu doar el ci şi ea aflară, că iubirea în dăruire se măsoară, că în dragoste nu există puţin sau mult ci doar mereu, neîncetat aproape. 

De-ai fi a mea

la tine-n braţe m-aş muta...

De-aş avea...

Lumea ei se învârtea în jurul palmelor fierbinţi ce-o cuprindeau de-atâtea ori, iubind-o. Şi mai presus de mângâiere, ea ochii lui cei verzi dorea, să o privească în tăcere cum lumea lui o tulbura. În braţe strâns adesea se ţineau, căci doar aşa îşi arătau ce multă dragoste aveau, să-şi dăruiască.

Lovely January '14

Iubitule

 Întotdeauna mi-a plăcut să te regăsesc dimineaţa lipit de mine, ca şi cum doar aşa ai fi putut să îmi arăţi cât de mult ţi-am lipsit peste noapte.  Cu tine, fiecare îmbrăţişare mă aduce cu un pas mai aproape de împlinirea iubirii. Clipele împreună petrecute sunt la fel de calde şi vibrante ca primele raze ale soarelui. Jucăuşe, buclele mele arămii se scaldă în mângâierea zorilor, gesturile sunt din ce in ce mai greu de controlat, trupurile suficiente nu ne sunt, sufletele devin o prelungire a noastră în dragoste.